ATELIER GRATUIT

Lanțul supraviețuirii? Ce este si de ce trebuie să știm de el?


Despre atelier

 “L-am găsit căzut lângă pătuț și nu știam cum să reacționez... Copilul plângea din răsputeri iar eu pur și simplu nu îmi dădeam seama unde îl doare.”
“La cinci ore după băiță copilul meu s-a învinețit la față și nu mai putea să respire.”
“Am intrat în panică pentru că efectiv nu știam ce să fac.”
“Sunam la medic disperată și nu răspundea la telefon… Îmi era teamă că pierd momente critice în salvarea vieții copilului meu.”
Sunt cuvintele unor părinți care nu apucaseră încă să învețe tehnicile de prim ajutor care să îi ajute să gestioneze astfel de situații până la venirea salvării sau până la a ajunge la cel mai apropiat spital.

Știai că Romania este una dintre țările cu cel mai mic procent de instruire a populației în acordarea de prim ajutor?

Statisticile la nivel global arată că peste 70% dintre cei care suferă de un atac de cord ar putea fi salvați dacă cei din jur dacă li s-ar aplica CPR. Există tehnici de CPR care se aplică la copii și care de asemenea ar putea să le salveze viața în situații critice. Dar câți părinți oare știu de ele și unde le pot învăța?

​​​​​​​Împreună cu invitatul nostru, Ionuț-Răzvan Buhoci, instructor Prim Ajutor, vom discuta despre:

  1. Cum reacționăm când copilul nostru se află în una din situațiile de mai sus?
  2. Ce este CPR?
  3. Îl putem aplica la copii?
  4. Cât de dificil este să-l aplicăm dacă nu suntem doctori?
  5. Un curs este suficient pentru tot restul vieții?
  • Andreea Georgescu

    Webinar Host

  • Ionuț-Răzvan Buhoci

    Webinar Host

  • , ,